IIHF Global Girls Game, Miercurea Ciuc, România

Meci pentru fete pe tot globul - 10 octombrie 2015, ora 11:00

0
763

IIHF Global Girls Game, Miercurea Ciuc, România. Meciul pentru fete, pe tot globul este un eveniment organizat de IIHF (Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă) în colaborare cu Hockey Canada, în întreaga lume pentru a sărbători şi promova hocheiul pe gheaţă feminin în 30 de ţări diferite de pe glob, succesiv.

Obiectivul este acela de a coordona un meci la nivel global jucat în 30 de ţări în 30 de ore, care vor avea loc în ordine cronologică pornind de la est la vest. Meciul va avea loc în timpul weekend-ului feminin de hochei pe gheaţă în toată lumea 2015, organizat şi în România.

Ca exemplu, în prima zi (10.10.2015) meciurile vor începe în Wellington, New Zealand şi vor continua către vest Melbourne, Seoul, Tokyo, Astana, Dubai şi Ankara. Se va continua în Europa la Sofia, Bulgaria, Miercurea Ciuc, România, Praga, Republica Cehă, iar prima zi se va încheia la Pretoria, Africa de Sud.

Ziua a doua (11.10.2015) meciurile vor continua la Oslo, Norvegia, continuând dincolo de ocean la Washington, DC, USA, iar ultimele meciuri vor fi la Calgary, Alberta, Canada.

FRHG, va organiza acest meci la Miercurea Ciuc, pe 10 octombrie 2015, ora 11:00, unde se vor întâlni pe durata a două reprize a 20 minute fiecare „Echipa în albastru” şi „Echipa în alb”, iar la terminarea meciului scorul va fi postat pe site-ul IIHF. Rosterele cele două echipe vor fi alcătuite din jucătoare de la Sport Club Miercurea Ciuc şi Triumf Bucureşti.

Recomandarea IIHF este ca înainte de 10 octombrie mass-media să fie invitată la eveniment pentru a ajuta la promovarea evenimentului.

IIHF va promova evenimentul din România pe site-ul IIHF.com. Un membru al Departamentului de Comunicaţii al IIHF va fi desemnat pentru a prelua fotografiile şi video clipurile meciului, atât în timpul meciului cât şi la terminarea lui.

FRHG, prin Covaliu Mihai, Preşedinte şi Hălăucă Alexandru, Secretar General urează succes tuturor fetelor implicate în acest eveniment.