Conducerea în exercițiu a Federației Române de Hochei pe Gheață (FRHG), reprezentată prin președintele Alexandru Hălăucă, secretarul general Alexandru Nistor și membrii Biroului Federal, face următoarele precizări față de rezultatele așa-zisei adunări extraordinare de alegeri organizate la Ministerul Sportului, joi, 6 aprilie 2023:
- Federația Română de Hochei pe Gheață are o conducere: conform statutului, chiar dacă alegerile din septembrie 2022 au fost suspendate la presiunea ministrului Sportului, Eduard Novak, conducerea a revenit Biroului Federal și echipei de dinainte de aceste alegeri. Contestarea suspendării, contestarea adunării de alegeri sunt în acest moment obiectul mai multor procese în instanță. Înțelegem din declarațiile ministrului că se grăbește să pună mână pe Federație – spune chiar dumnealui că nu poate aștepta ca justiția să se pronunțe. Consecințele acestui demers se văd deja: echipe înscrise în ligi, campionate ale Ungariei preferă să joace acolo și să nu se prezinte la meciurile din campionatele naționale ale României, se fac convocări fictive în numele federației la așa-zise echipe naționale la care cluburile de tradiție refuză să-și trimită jucătorii etc.
Federația și cluburile membre vor contesta în justiție această adunare ilegală organizată sub patronajul ministrului Novak, dar cine va răspunde pentru haosul creat?
- Ministrul Sportului girează în acest moment un act de vandalism asupra sportului românesc, face presiuni asupra propriilor angajați pentru a aranja lucrurile în direcția dorită de domnia sa. Recenta audiere a domnului Nicolae-Cristian Otobîcu, fost consilier superior din Ministerul Sportului, delegat al ministerului la adunarea de alegeri a conducerii federației din luna septembrie a anului trecut, în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaților, aduce în atenția opiniei publice detalii șocante ale acestui abuz. În data de 4 aprilie a.c., domnul Otobîcu, a prezentat în declarația sa, modul în care ministrul a făcut personal presiuni pentru a modifica raportul realizat după adunarea de alegeri, pentru a-i servi interesului de a suspenda conducerea federației, demers care face parte dintr-un plan mai amplu de acaparare a acesteia de către grupurile de interese apropiate ministrului UDMR. În urma modificării acestui raport de către un alt consilier care nu a participat la adunare, ministerul a suspendat adunarea de alegeri în luna noiembrie a anului trecut. Redăm în anexă parte din stenograma de la Comisia de Abuzuri, Camera Deputaților, 4 aprilie 2023 << Stenograma Comisia de Abuzuri 4.04
- Apropiații domnului ministru care susțin că am pierdut în instanțe manipulează informațiile în favoarea lor. În realitate, soluția pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dată de 5 aprilie 2023 vizează cererea de suspendare formulată FRHG privind suspendarea adunării generale de alegeri din septembrie 2022 de către Ministerului Sportului și în niciun caz nu vizează cererea de anulare a acestei hotărâri. Cererea de suspendare formulată de federație reprezintă o modalitate legală de suspendare a efectelor unui act administrativ, cu caracter temporar, până la momentul la care instanța de judecată se pronunță asupra cererii de anulare a respectivului act administrativ. Cu alte cuvinte, nicio instanță nu a decis pe fond.
- Cum se fac și se vor face lucrurile în așa zisa federație de hochei a lui Novak se vede din recenta „convocare la națională” pentru o competiție care nu are aprobarea FRHG așa cum prevede legislația (regulamente și statut FRHG), dar care este denumită pompos „Cupa Mondială de Hochei Universitar”. Așa-zisa echipă a României convocată pentru acest eveniment nu are antrenor aprobat de Biroul Federal, așa cum prevede Statutul. FRHG nu a trimis nicio convocare, convocarea fiind în sarcina FRHG, conform regulamentelor și Statutului FRHG. În acest context CSA Steaua București nu are niciun jucător. CSM Galați nu mai are contract cu jucătorul Szabo David, deci nici acest club nu are jucător convocat. Academia de care se vorbește în așa zisul comunicat este finanțată de către Ungaria, iar evenimentul este ilegal organizat în numele României. Ne întrebăm cu ce tricouri ale echipei naționale vor juca acești jucători și sub ce steag?
- Scandalul în care a fost atrasă Federația Română de Hochei pe Gheață este rezultatul ingerinței politicului, reprezentat de UDMR, în activitatea sportivă, iar acest lucru va avea consecințe foarte grave asupra sportului românesc.