Ştiri

Marius Gliga: Băieţii au făcut un meci sub aşteptări în faţa unui adversar greu de răpus

Marius Gliga: Băieţii au făcut un meci sub aşteptări în faţa unui adversar greu de răpus  Directorul tehnic al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Marius Gliga, a declarat că jucătorii români au făcut un meci sub aşteptări cu reprezentativa Italiei, adversar net superior din toate punctele de vedere.

“Din păcate, băieţii noştri au făcut un meci sub aşteptări, fiind depăşiţi net de viteza de joc a italienior. Italia s-a dovedit a fi o formaţie mult prea puternică pentru băieţi. Echipa noastră a avut nu numai handicapul diferenţei de gabarit şi de vâstă – majoritatea jucătorilor noştri încă nu au împlinit 16 ani – dar mai ales pe cel al experienţei competiţionale la un asemenea nivel. Italia a avut primele zece minute de joc excelente, când a rupt practic meciul, după care, treptat, a scăzut ritmul“.

Marius Gliga a explicat că toate încercările de a construe au fost demontate de jucătorii italieni, mult mai valoroşi, dar şi experimentaţi.

“În ciuda scorului, echipa noastră a avut şi momente bune de joc, însă toate acţiunile de atac erau frânte de adversary, care se vedea cu, pe lângă valoare, au şi experienţă. Practic, ai noştri au fost taxaţi ori de câte ori italienii şi-au creat situaţii clare. Au speculat orice slăbiciune din jocul nostru. Nu ne-au lăsat nicio şansă”.

Gliga a amintit că înfrângerea la scor din primul meci de la Campionatul Mondial a venit din partea unui adversar care a retrogradat anul trecut din prima divizie.

“Cred, totuşi, că băieţii nu trebuie puşi la zid. Să nu uităm că Italia este pentru prima dată în această grupă valorică, ei retrogradând anul trecut din Divizia 1, imediat inferioarară elitei mondiale, acolo unde, în ultimii ani, s-a luptat pentru medalii cu ţări ca: Letonia, Danemarca, Franţa sau Japonia”.

Reprezentativa României a debutat cu un eşec usturător la Campionatul Mondial Under 18, de la Narva (Estonia), în urma înfrângerii cu scorul de 0-11 (0-6, 0-3, 0-2) suferite în faţa echipei similare a Italiei.


©2008 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă - Toate drepturile rezervate!
Site dezvoltat şi găzduit de: Enetix Software