Ştiri

Meciurile de hochei de la FOTE se vor disputa la Patinoarul Olimpic din Braşov

Meciurile de hochei pe gheaţă din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European, care va fi găzduit de oraşul Braşov, în anul 2013, se vor disputa pe Patinoarul Olimpic din ora;ul de la poalele T\mpei, în timp ce probele de patina artistic şi cursele de short track vor fi organizate pe patinoarul din Poiana Braşov.

Decizia a fost luat ăn urma şedinţei de la mijlocul acestei săptămâni, la care au participat reprezentanţii tuturor federaţiilor sporturilor de iarnă.

La turneul de hochei pe gheaţă, vor participa şase echipe, programul cuprinzând nouă partide în cinci zile. Cele şase echipe, care vor fi decise în urma clasamentului Federaţiei Internaţionale de Hochei pe Gheaţă, vor fi împărţite în două grupe de câte trei, unde se va juca fiecare cu fiecare. Finala va fi disputată de echipele clasate pe locul întâi din fiecare grupă, pentru bronz se vor lupta echipele clasate pe locurile doi, iar echipele de pe locul trei îşi vor disputa locul cinci în turneu.

©2012 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă - Toate drepturile rezervate!
Site dezvoltat şi găzduit de: Enetix Software