Ştiri

Otto Keresztes: A fost un turneu reuşit, iar echipa a crescut faţă de anul trecut

Otto Keresztes: A fost un turneu reuşit, iar echipa a crescut faţă de anul trecutAntrenorul naţionalei Under 20 a României, Otto Keresztes, a declarat că turneul din Germania şi Austria a fost reuşit, iar echipa, în ansamblu, a crescut faţă de anul precedent.

“Turneul ne-a aratat o creştere a tinerilor jucători în ultimele luni de pregătire de la cluburi, dar şi de la echipa naţională. Am plecat cu mult entuziasm şi am insistat pe anumite principii de joc, care s-a dovedit a fi o strategie bună pentru noi. Patinăm bine, jucăm pe un sistem la care toţi jucătorii s-au acomodat şi cu care ne-am surprins adversarii. Faţă de anul trecut, echipa a evoluat şi asta nu poate decât să mă bucure”, a spus Keresztes.

Tehnicianul a precizat că progresul înregistrat la nivel de grup este cu atât mai îmbucurător cu cât lotul cuprinde doar şapte jucători de U20. “Această creştere este cu atât mai important cu cât avem în lot doar şapte jucători de U20: David Attila, Cătălin Berdilă, Norbert Andras, Roberto Gliga, Zsombor Molnar, Nandor Pataki, Hunor Marton şi un portar, Szakasc Szabolcs, iar restul provin de la U18”.

Otto Keresztes a rezumat cele trei meciuri jucate în Germania şi Austria: “În prima partidă am învins echipa celor de la Regensburg care a fost un ameste de jucători de la U18 şi câţiva de U20. E un rezultat bun şi, întradevăr, am văzut lucruri bune din punct de vedere tactic. Cu cei de la Academia St Polten, toţi jucătorii au evoluat la un nivel foarte bun şi au dat totul pentru echipă. În ultima confruntare, cu cei de la Wienna Capitals, am văzut două reprize, prima şi ultima, de un nivel foarte bun. A fost şi o repriză, a doua, în care băieţii nu s-au mai concentrat la maxim, iar calitatea jocului a lăsat de dorit. În a doua pauză, le-am vorbit la vestiare şi mi-au arătat pe gheaţă că au înţeles exact mesajul pe care l-am transmis. Una peste alta, a fost un turneu cu foarte multe lucruri pozitive şi cu câteva lucruri care nu mi-au plăcut, dar avem timp să le reglăm până la mondiale. Le mulţumesc tuturor băieţilor pentru turneul făcut şi, în plus, să remark profesionalismul pe care l-au adus la lot jucătorii care evoluează în străinătate”.

Naționala de tineret Under 20 a României a obținut trei victorii din tot atâtea partide în turneul pe care l-a efectuat în Germania și Austria, în vederea pregătirii Campionatului Mondial.

România U20 – EV Regensburg 8-3 (2-0, 3-2, 3-1)
Marcatori: Daniel Trancă (2), Csanad Okos, Szabolcs Hildebrand, Cătălin Berdilă, Roberto Gliga, Matyas Biro şi Robert Egyed.

România U20 - Okanagan Academy St. Polten 8-3 (2-0. 3-1, 3-2)
Marcatori: Daniel Trancă, Csanad Okos, Sandor Pataki, Denis Dumitru, Roberto Gliga, Matyas Biro, Gergo Biro, Cătălin Berdilă.

România U20 - Vienna Capitals 15-3 (6-0, 5-2, 4-1),
Marcatori: Roberto Gliga (4), Daniel Trancă (4), Matyas Biro (2), Csanad Okos, Zsombor Molnar, Zsolt Molnar, Szabolcs Hildebrand, Gergo Biro.

©2012 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă - Toate drepturile rezervate!
Site dezvoltat şi găzduit de: Enetix Software