Ştiri

Prezentarea adversarelor României la CM U20: Serbia

Prezentarea adversarelor României la CM U20: Serbia

Site-ul oficial al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă vă prezintă adversarele cu care echipa României se va confrunta la Campionatul Mondial Under 20, care se va desfăşura în localitatea Narva, din Estonia, în perioada 12-18 decembrie.

Serbia este o republică în sud-estul Europei care a fost unită până în anul 2006 cu Muntenegru într-o federaţie numită Federaţia Serbia şi Muntenegru. Rădăcinile statului sârbesc se regăsesc în prima jumătate a secolului al IX-lea. Regatul Serbiei a fost fondat în secolul al XI-lea, iar în secolul al XIII-lea a devenit în cele din urmă Imperiul Sârb. După 1918, Serbia a fost unul dintre membrii fondatori ai Iugoslaviei în diferitele sale forme (Regatul Iugoslaviei, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia şi Republica Federală Iugoslavia).

Rădăcinile statului se întind până în secolul al VII-lea şi se suprapun istoriei Dinastiei Vlastimirović. Un regat sârb, cu capitala la Duklja, a luat fiinţă în secolul al XI-lea, găsindu-şi sfârşitul spre finele secolului următor.

Serbia medievală s-a format în jurul regiunii Raška, în secolul al XII-lea având ca figură centrală pe Marele Jupan Ştefan Nemanja. În anul 1220, sub conducerea lui Ştefan Întâi, Serbia a devenit regat, iar în anul 1346 Ştefan Dušan a înfiinţat Imperiul Sârb, dezintegrat în urma înfrângerii în faţa turcilor otomani în anul 1389. Bătălia istorică a avut loc la Kosovo. Nordul Serbiei a fost cucerit şi el prin căderea cetăţii Smederevo în anul 1459, urmând Bosnia câţiva ani mai târziu şi Herţegovina în 1482.

Între anii 1459 - 1804, Serbia în pofida a trei invazii austriece şi a numeroase rebeliuni, a rămas sub conducerea Imperiului Otoman. Viaţa religioasă a fost dominată de Islam, fapt care a dus la numeroase convertiri. Cei convertiţi au preluat denumirea de musulmani, iar mai târziuni pe cea de bosniaci, refuzând să mai fie identificaţi drept de sârbi.

Revolta anilor 1804-1813 condusă de către Đorđe Petrović (cunoscut şi sub denumirea de Karađorđe - "George cel Negru"), şi revolta din anul 1815, a dus la înfiinţarea Principatului Serbiei. Având o autonomie largă faţă de Impoeriul Otoman, este considerat precursorul Serbiei moderne.

Între anii 1815 - 1903, Serbia a fost condusă de către Dinastia Obrenović, cu excepţia perioadei dintre anii 1842 - 1858, când la conducerea ţării s-a aflat Prinţul Aleksandar Karađorđević. În anul 1903, Dinastia Obrenović a fost înlocuită de către Dinastia Karađorđević, descendentă a lui Đorđe Petrović.

Lupta pentru modernizarea societăţii, pentru drepturile omului şi pentru un stat naţional au durat aproape trei decenii şi s-a încheiat cu adoptarea constituţiei la 15 martie 1835. În 1876, Muntenegru, Serbia, şi Bosnia au declarat război Imperiului Otoman şi au proclamat unirea. Totuşi, Tratatul de la Berlin din 1878, care a fost semnat la Congresul de la Berlin de către Marile Puteri, a acordat deplina independenţă doar Serbiei şi Muntenegrului, lăsând Bosnia şi Raška , Austro-Ungariei, care a blocat unirea lor până la Războaiele Balcanice din 1912 şi 1913 şi Primul Război Mondial.

Serbia şi-a stabilit graniţele actuale după Al Doilea Război Mondial, când a devenit o unitate federală în cadrul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. După destrămarea Iugoslaviei într-o serie de războaie în anii 1990, Serbia a devenit încă odată un stat independent pe 5 iunie 2006, după destrămarea scurtei Uniuni Statale cu Muntenegru.

Pe 17 februarie 2008, parlamentul provinciei Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, după zece ani de Misiunea de Administraţie Interimară a ONU în Kosovo. Reacţiile la nivel international a fost diferite. Serbia continuă să susţină că provincia Kosovo face parte din integritatea sa teritorială. (sursa: wikipedia)


SERBIA
Preşedintele federaţiei: Nastas Andric
Membru IIHF: 1 ianuarie 1939
Jucători legitimaţi: 563
Jucătoare legitimate: 191
FeJucătoare legitimate: 3
Juniori legitimaţi: 369
Arbitri: 23
Patinoare acoperite: 3
Patinoare descoperite: 1
Clasament seniori: 32
Clasament senioare: -

Lot
Portari
1. Sinisa Paunović
20. Ivan Belić
25. Arsenije Ranković

Fundaşi
24. Luka Bosnjak
17. Nemanja Dragin
23. Miodrag Guzina
16. Stefan Ilić
22. Mihajlo Korak
13. Aleksa Luković
8. Igor Mirković
96. Bruno Veres

Atacanţi
2. Filip Trimcević
3. Pavle Ogrizović
4. Nemanja Vucurević
5. Nikola Glavonjik
6. Luka Sibinović
9. Viktor Cengeri
10. Dimitrije Filipović
11. Vladimir Meseldzić
12. Ilija Uzelac
14. Aleksa Despotović
15. Marko Brkusanin
18. Milos Mihajlović
19. Igor Gligorijević
21. Ugljesa Dulić
95. Filip Raković
97. Stefan Gacić
98. Nemanja Gagić
99. Andrija Babić

Staff
Jovan Despotović - team leader
Lazar Dulić  - manager general
Fred Perowne  - principal
Uros Brestovać - secund
Zoltan Boda  - manager de echipament


©2008 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă - Toate drepturile rezervate!
Site dezvoltat şi găzduit de: Enetix Software