Ştiri

Rezultatele testelor FOTE 2013

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a finalizat cu success testele de evaluare a tinerilor în vederea selecţiei pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se vor fi găzduite de România, la care au participat 72 de jucători şi 13 portari.

Acţiunea, desfăşurat la Patinoarul Olimpic din Braşov, a fost supervizat[ de directorul tehnic al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Marius Gliga [I coordonat[ de Antal Elod. La baza acestei acţiuni de selecţie au stat Testele Challenge Skills, propuse de Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă şi de Hockey CANADA, pentru care exista deja o bază de date şi termene de comparaţie.

Jucătorii au avut de parcurs cinci probe, dintre care trei au constat în patinajul cu faţa şi cu spatele, cu puc şi fără puc şi ayu avut rolul de a scoate în evidenţă nivelul de însuşire al deprinderilor de bază specifice, patinaj, conducerea pucului, pase şi şut. La rândul lor, portarii au avut de trecut teste specifice de patinaj. Testele pe uscat au cuprins o serie de probe ce vor scoate în evidenţă nivelul calităţilor motrice de bază: viteza, detenta, agilitatea.

În afara acestor teste măsurabile, tinmerii hocheişti au fost evaluaţi în cadrul unui antrenament experimental şi notaţi de membrii unei comisii, formate din antrenorii prezenţi şi directorul tehnic, în ceea ce priveşte stăpânirea unor deprinderi de tehnică, dar şi de tactică individuală.

Adeptă a transparenţei depline, conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a decis să facă publice rezultatele acestor evaluări, care vor constitui baza de selecţie pentru viitoare acţiuni ale echipei naţionale, care va reprezenta România la FOTE 2013 şi vor fi updatate de două ori pe sezon cu rezultatele unor noi evaluări.

Cei cinci antrenori care au participat la, probabil, cea mai mare acţiune destinată tinerilor hocheişti organizată vreodată de Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă sunt Antal Elod (HCM Fenestela 68 Braşov), Gereb Istvan (CSS Miercurea Ciuc), Farkas Csaba (CSS Gheorgheni), Victor Corduban (CSA Steaua/CSS 6 Bucureşti), Marius Trandafir (CSM Dunarea Galaţi), pentru programul jucatorilor, şi Nagy Attila (HCM Fenestela 68 Braşov), Szigeti Laszlo (CSS Miercurea Ciuc), George Pogaceanu (CSS Triumf Bucureşti), pentru programul portarilor.

Rezultatele testelor FOTE 2013 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a finalizat cu success testele de evaluare a tinerilor în vederea selecţiei pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se vor fi găzduite de România, la care au participat 72 de jucători şi 13 portari.

Acţiunea, desfăşurat la Patinoarul Olimpic din Braşov, a fost supervizat[ de directorul tehnic al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Marius Gliga [I coordonat[ de Antal Elod. La baza acestei acţiuni de selecţie au stat Testele Challenge Skills, propuse de Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă şi de Hockey CANADA, pentru care exista deja o bază de date şi termene de comparaţie.

Jucătorii au avut de parcurs cinci probe, dintre care trei au constat în patinajul cu faţa şi cu spatele, cu puc şi fără puc şi ayu avut rolul de a scoate în evidenţă nivelul de însuşire al deprinderilor de bază specifice, patinaj, conducerea pucului, pase şi şut. La rândul lor, portarii au avut de trecut teste specifice de patinaj. Testele pe uscat au cuprins o serie de probe ce vor scoate în evidenţă nivelul calităţilor motrice de bază: viteza, detenta, agilitatea.

În afara acestor teste măsurabile, tinmerii hocheişti au fost evaluaţi în cadrul unui antrenament experimental şi notaţi de membrii unei comisii, formate din antrenorii prezenţi şi directorul tehnic, în ceea ce priveşte stăpânirea unor deprinderi de tehnică, dar şi de tactică individuală.

Adeptă a transparenţei depline, conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a decis să facă publice rezultatele acestor evaluări, care vor constitui baza de selecţie pentru viitoare acţiuni ale echipei naţionale, care va reprezenta România la FOTE 2013 şi vor fi updatate de două ori pe sezon cu rezultatele unor noi evaluări.

Cei cinci antrenori care au participat la, probabil, cea mai mare acţiune destinată tinerilor hocheişti organizată vreodată de Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă sunt Antal Elod (HCM Fenestela 68 Braşov), Gereb Istvan (CSS Miercurea Ciuc), Farkas Csaba (CSS Gheorgheni), Victor Corduban (CSA Steaua/CSS 6 Bucureşti), Marius Trandafir (CSM Dunarea Galaţi), pentru programul jucatorilor, şi Nagy Attila (HCM Fenestela 68 Braşov), Szigeti Laszlo (CSS Miercurea Ciuc), George Pogaceanu (CSS Triumf Bucureşti), pentru programul portarilor.

Portari Gheata
Portari Uscat
Punctaj General Gheata
Punctaj General Uscat

©2008 Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă - Toate drepturile rezervate!
Site dezvoltat şi găzduit de: Enetix Software