Echipa de hochei U20 a României face deplasarea la Kaunas (Lituania), pentru a participa la Campionatul Mondial în perioada 11-17 decembrie

0
429

Naționala de tineret are ca obiective rezultate bune la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață Divizia II, Grupa A și rămânerea în actuala grupă valorică

București, 9 decembrie 2022. În perioada 11 – 17 decembrie 2022, echipa națională de tineret U20 a României participă la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață Divizia II, Grupa A, organizat în Lituania, la Kaunas. România va avea ca adversare reprezentativele de tineret U20 din Marea Britanie (GBR), Spania (ESP), Lituania (LTU), Croația (CRO) și Olanda (NED).

Cei 22 de jucători care vor face deplasarea între 10 și 18 decembrie sunt: Biro Nandor (G), Buda Marton (G), Both Peter, Sandor Bence, Gheorghiu Daniel, Bajko Csongor, Suket Balint, Mathe Csongor, Adorjan Koppany, Bănceanu Levente, Nedelcu George – Rareș, Sârbu Zeno – Iulius, Radu Costin – Nectarie, Kedves Tamas, Lazar Menyhert, Both Alpar, Kosza Kristof, Marton Botond, Ordog Roland, Gyorffy Szilard, Solymosi Tamas, Lupașcu Călin. Lotul este coordonat de antrenorii Răzvan Lupașcu și Papp Szabolcs – Tibor.

„Jucătorii selecționați provin de la structuri sportive atât din țară cât și din străinătate: ACS Sapientia U23, DEAC U21 (Ungaria), Farjestad BK (Suedia), Sport Club Miercurea Ciuc, CSA Steaua București, Bridgewater Jr Bandits USPHL Premier (SUA), Sportul Studențesc București, CSM Corona Brașov, Fehervar Hockey Academy 19 U21 (Ungaria), ACSHC Fenestela 68. Acest fapt ne face să fim optimiști privind prestația echipei României. În țară, jucătorii sunt componenți ai echipelor de seniori – ACS Sapientia U23, CSA Steaua București, Sportul Studențesc București, CSM Corona Brașov, iar Campionatul Național de Seniori se află în plină derulare, asigurându-le acestora un număr important de meciuri cu echipe puternice. Restul jucătorilor vin din campionate sau ligi cu hochei puternic. Antrenorii au ținut cont, prin selecția făcută, să aibă un nucleu gata format de la echipele la care joacă. Avem ca obiective un joc bun în meciurile grupei și rămânerea în grupa valorică din care facem parte”, declară Alexandru Nistor, secretarul general al Federației Române de Hochei pe Gheață (FRHG).

La începutul lunii noiembrie, echipa națională de tineret U20 a României a participat la un turneu de pregătire în Lituania, Kaunas, alături de echipele similare din Estonia, Lituania și Polonia.

Participarea României la Campionatul Mondial de Tineret U20 Divizia II, Grupa A din Lituania beneficiază de un buget de circa 27.000 de euro (transport, diurnă și alte cheltuieli). FRHG a asigurat echipamentul de prezentare (canadiene, treninguri) dar și o parte din echipamentul de joc (tricouri, jambiere, crose, căști etc.). Conform cerințelor Federației Internațional de Hochei pe Gheață (IIHF), delegația României trebuie să efectueze, cu 24 de ore înainte de începerea Campionatului Mondial, teste COVID. De asemenea, FRHG a încheiat polițele de asigurare de accidente sportive și asigurările de călătorie care acoperă riscul COVID. Toate costurile sunt asigurate din veniturile proprii ale FRHG.

Programul echipei României:

Duminică, 11 decembrie, 19:30: SPANIA – ROMÂNIA

Marți, 13 decembrie, 12:30:  ROMÂNIA – OLANDA

Miercuri, 14 decembrie, 12:30: MAREA BRITANIE – ROMÂNIA

Vineri, 16 decembrie, 19:30: ROMÂNIA – LITUANIA

Sâmbătă, 17 decembrie, 19:30: CROAȚIA – ROMÂNIA