ASC Corona Brașov vs Steaua București

8-4 (4-2, 3-0, 1-2)

0
1795

“Lupii” au început în trombă meciul cu Steaua București și, după 7 minute era deja 3-0 pentru Corona, după reușitele lui Csanad Fodor (2) și Daniel Trancă. Dar, cum Steaua este, întotdeuna, o echipă imprevizibilă, în minutul 13 era 3-2, golurile fiind marcate de Anton Butochnov și Pavel Borisenko. Totuși, Csaba Nagy a adus liniștea, în superioritate, cu un “trasor” de la linia albastră. Repriza a doua a fost la discreția brașovenilor, care s-au desprins decisiv, la 7-2, golurile fiind reușite de Tivadar Petres, Marton Hunor și Csanad Fodor, care a reușit o spectaculoasă “triplă”. În ultima parte a meciului, Steaua s-a apropiat la 7-4, prin Denys Zabludovsky și Artem Bondariev, dar Marton Hunor a stabilit scorul final, la 8-4 în favoarea Coronei.

”În primele două reprize am jucat foarte bine. Steaua are niște marcatori foarte buni, am avut emoții la un moment dat, însă am avut noroc că am dat 7 goluri în primele două reprize. Sunt mulțumit că am luat 6 puncte în aceste două meciuri în CN, însă trebuie să ne gândim la următoarele meciuri și să fim constanți, deoarece în hochei orice e posibil. Mâine dimineață plecăm în Ungaria, unde avem două meciuri, luni cu DVTK Jegesmedvék, iar marți cu Debreceni HK. Plecăm doar cu trei linii deoarece avem câțiva jucători accidentați,” a precizat Otto Keresztes, antrenorul echipei brașovene.

”Felicit echipa Brașovului, astăzi a fost în formă și se vede experiența pe care o are din Liga MOL. Echipa mea nu este la fel de experimentată. Îl felicit pe Otto Keresztes pentru tot ceea ce face, mai ales că joacă simultan în două campionate. Îi felicit și pe băieții mei, îmi pare rău de incidentul de pe gheață, vom analiza situația și dacă este cazul vom lua măsuri,” a declarat Nelu Alexe, antrenorul echipei bucureștene.