Canada a marcat 10 goluri în poarta Germaniei

0
1230

Ziua a treia a Campionatului Mondial de hochei pe gheață pentru seniori a adus din nou spectacol la Praga și Ostrava.

Canada este performera, după victoria la scor-fluviu, 10-0 (4-0, 5-0, 1-0) cu Germania. Diferența de scor a arătat că între echipele mari și celelalte din grupa de elită, există totuși un ecart mare.

Suedia se înscrie în aceeași ipoteză, după 6-1 (3-0, 3-0, 0-1) cu Austria, iar Finlanda a avut nevoie doar d eo repriză pentru tranșarea duelului cu Danemarca 3-0 (0-0, 3-0, 0-0).

Elveția a depus ceva efort pentru victoria cu Franța 3-1 (1-0, 1-0, 1-1), iar meciul cel mai echilibrat a fost între Slovacia și Belarus. Până la urmă slovacii, beneficiind de susținerea tribunei, s-au impus cu 2-1 (0-0, 0-0, 1-1, 1-0), după prelungiri.

Rusia a făcut spectacol din nou, cu Slovenia, dar, la fel ca și meciul precedent cu Norvegia. Rușii au început tare și au câștigat până la urmă cu 5-3 (3-0, 1-2, 1-1).

Programul zilei de azi este următorul:

Letonia – Suedia, ora 17.15
Rusia – SUA, ora 17.15
Canada – Cehia, ora 21.15
Norvegia – Finlanda, ora 21.15