Suedia – Germania 4-3, Belarus învinge SUA

0
1191

Campionatul Mondial de hochei pe gheață din Cehia a continuat ieri, cu niște meciuri pe muchie de cuțit. Gazdele nu s-au încurcat în fața Franței, Jagr și compania defilând pe gheață pentru un 5-1 concludent.

Belarus a fost performera zilei, după o victorie eclatantă, 5-2 în fața SUA. Ex-sovieticii s-au autodepășit și au obținut o victorie de palmares.

Finlanda a învins și ea fără probleme o națională a Sloveniei care nu se regăsește, cu scorul de 4-0.

Cel mai tare meci al serii a fost între Suedia și Germania. Deși vikingii erau clar favoriți, ei au întâmpinat o rezistență dârză. La mijlocul primei reprize, o mantinelă de la O2 Arena din Praga a cedat și a adus jucătorilor o pauză fortuită. La reluare, suedezii au înscris de două ori, însă până la pauză și nemții au marcat odată.

La finele primei reprize, Daschner l-a atacat dur în zona capului pe Ekholm, deschizându-i un pomete. Jucătorul german a primit pedeapsă de meci, însă în cele 5 minute de power play, aproape incredibil, Suedia a ratat desprinderea. Golul a căzut, surprinzător, la cealaltă poartă. Suedezii au atacat, însă au pierdut pucul la linia albastră ofensivă, iar contraatacul fără pasă a fost fructificat cu rafinament de Krammer, care a egalat.

Suedezii au forțat în ultima perioadă și au marcat două goluri. Ultimul a însemnat o veritabilă operă de artă. Șutul lui  Ekhman-Larsson a fost deviat la vinclu de Moeller, iar Germania a mai înscris odată spre final, pentru a strânge tabela la un scor final de 4-3.

Program de azi arată astfel:

Cehia – Austria, ora 17.15
Slovenia – Norvegia, ora 17.15
Germania – Letonia, ora 21.15
SUA – Danemarca, ora 21.15