Start în Campionatul Național de hochei pe gheață !

0
1379

Sezonul 2015 – 2016 reunește la start cele 6 echipe de seniori înscrise în Campionatul Național: CSM Dunărea Galaţi, CSA Steaua Bucureşti, CS Progym Gheorgheni, ASC Corona Braşov, Sport Club Miercurea Ciuc și Sportul Studenţesc Bucureşti.

Cele 6 echipe înscrise vor juca Sezonului regulat în sistem divizie fiecare cu fiecare, câte două jocuri în weekend conform calendarului competițional postat pe site-ul FRHG, http://www.rohockey.ro/RO/CampSen1516.aspx.

După disputarea meciurilor din cadrul Sezonului regulat, conform clasamentului se vor califica în semifinale primele patru echipe. Echipele clasate pe locurile cinci și șase vor juca, pentru stabilirea clasamentului final.

Echipele calificate în semifinale vor juca în sistem play-off „cel mai bun din cinci meciuri” după formula Semifinala 1 (1 cu 4) Semifinala 2 (2 cu 3). Echipele calificate în Finala mare joacă în sistem play-off „cel mai bun din şapte meciuri”, iar echipele învinse în Finala mică în sistem play-off „cel mai bun din cinci meciuri”. Echipele clasate pe locurile cinci și șase, vor juca în sistem play-off „cel mai bun din cinci meciuri”.

Prima etapă programat la Brașov pe Patinoarul „Olimpic” derbiul ASC Corona Braşov vs CSA Steaua Bucureşti s-a încheiată cu scorul de 6-1 (0-0, 0-0, 0-0).

Partida revanșă astăzi la Brașov pe Patinoarul „Olimpic” de la ora 18:00.

Tot astăzi la Galați pe Patinoarul „Dunărea” de la ora 17:30 echipa gazdă CSM Dunărea Galaţi întâlnește pe Sportul Studenţesc Bucureşti.

Partidele dintre Sport Club Miercurea Ciuc și CS Progym Gheorgheni au fost amânate pentru 23 și 24 octombrie.